Chiar daca nu a venit inca vara am hotarat sa folosesc mini vacanta de 1 mai drept pretext pentru a-mi intocmi o lista de vacanta, cu cele mai noi piese si accesorii Made in RO, numai bune de luat in bagaj in orice escapada cu mult soare.

Noemi Meilman X Pineberry Shirts

Orice vara isi are farmecul ei indiferent daca alegi s-o petreci explorand orase medievale sau lenevind la soare, insa stiu sigur ca toate verile au nevoie de o Camasa alba de vacanta. Chiar acesta este si numele capsulei creata de Noemi Meilman si Alina Rachieru (Pineberry Shirts), ce contine doua camasi unisex, imprimate cu fotografii tropicale din Las Vegas si cele mai cool mesaje scrise de Marina Moldovan (touchskindeep.com). Iar pentru a intretine spiritul calatoriilor, Noemi i-a ales pe Diana Marasoiu si Florin Ioanitescu, autorii blogului de travel escapism.ro, ca imagine a colectiei. (Shootingul a fost gazduit de catre The Brewery (www.thebrewery.ro). Fotograf: Felicia Simion, www.feliciasimionphotography.comHairstyle: Magda Soare. Make up: Oana Busuioc, http://oanabusuioc.ro.)

Camasile pot fi achizitionate de pe http://www.pineberry.ro  si din concept store-ul Molecule-f din Promenada. Pretul unei camasi este de 150 lei.

 

AFMF, Bildung ist Freiheit, SS2016

Iti sugerez sa evadezi din cand in cand din rutina fast forward si sa privesti garderoba estivala dintr-o perspectiva noua. Colectia primavara- vara 2016 a brand-ului romanesc AFMF te va surprinde cu cele mai versatile slip dresses, top-uri cu volume jucause si mantouri oversize. Si in acest sezon creatiile lor emana libertate, creativitate si un rafinament aparte, pour les connaisseurs. Vei indragi cu siguranta si piesele relaxate din denim alb sau in diverse nuante de albastru, cu linii simple si finisaje inedite. (creatiile AFMF sunt disponibile aici)

Gabriela Dumitran

Daca ar fi sa numesc un singur loc de unde mi-ar placea sa-mi achizitionez o palarie vara asta, acela ar fi cu siguranta atelierul Gabrielei Dumitran. Pentru ca fiecare piesa este made to measure, pentru detaliile aparte si elementele surpriza si pentru ca pot revolutiona instant orice tinuta. Chapeau! (www.gabrieladumitran.com)

Irina Marinescu, Belvedere, SS2016

„Mi-am luat libertatea de a produce o colectie fara a considera asteptarile celorlalti, de a fi suficient de egoista pentru a face ceea ce cred a fi mai bine intr-un moment in care viteza este una din trasaturile esentiale ale modei, dar care nu se regaseste si in prioritatile mele; o colectie care sa-mi satisfaca placerea nesfarsita de a desena, de a broda, de a transforma tesaturile in piese, cu apetenta ca isi vor pastra contemporaneitatea, fara a ma teme de trecerea timpului, de disparitia principiilor, a unei estetici anume sau a feminitatii”, spune designerul Irina Marinescu despre noua sa colectie, desprinsa parca din decorul verilor idilice cu zile toride, plimbari lungipe stradute cochete si nopti calde in gradini secrete. Peisajul monocromatic al colectiei punctat doar de cateva tuse discrete de roz pal, baby blue, bleumarin este sustinut de siluete feminine, fluide si atemporale. Tinutele Irinei sunt completate de capsula designerului de bijuterii Madalina Radulea (Madeleine Artisan Jeweler) ce vine sa sublinieze declaratia sa, prin naturaletea scoicilor de mare si ocean imbaiate in rasina si “legate” cu argint sau sfoara. (disponibil aici)

Smiling Shoes, SS2016

Este momentul sa ne reintoarcem la balerini, si mai ales la cei in nuante pudrate, cu panglici infasurate riguros in jurul gleznei, inspirati de poantele balerinelor. O propunere accesibila si tres chic vine din partea Smiling Shoes, unde aveti si optiunea de a va personaliza perechea aleasa. 

Comentariile sunt închise.